Parchetul de lemn masiv este o investitie ce atrage toate privirile dar poate fi montat si de catre nespecialisti daca urmeaza cateva indicatii simple.
1. Pregatirea podelei
Pentru montajul parchetului masiv suprafata de montare trebuie sa aiba o rezistenta de minim 30 MPa la apasare si 3,5 MPa la taiere, iar umiditatea de pana la 1,8 % CM pentru suprafata din ciment (0,5% pentru suprafata anhidrica). Suprafata de montare trebuie sa posede o izolatie termica si impotriva umezelii executata corect. Tevile de incalzire trebuie izolate adecvat pentru ca pardoseala sa nu aiba puncte de supraincalzire.
Podelele trebuie sa fie:
- curate – razuite sau smirgheluite, maturate, fara ceara, grasime, vopsea, ulei si alte molozuri;
- uscate – sapa trebuie sa aiba o umiditate sub 1.8%.
- netede – Smirgheluiti zonele mai ridicate si incheieturile si umpleti zonele mai joase- planeitatea sapei nu trebuie sa depaseasca abaterea de 2mm/1.5metri liniari;
- solide – se recomanda utilizarea unei sape autonivelante speciala de parchet masiv;
2. Aclimatizati parchetului de lemn masiv
Lasati parchetul masiv de lemn in incaperea in care va fi montat timp de cel putin 72 de ore inainte de instalare.
3. Instalarea parchetului de lemn masiv
Inainte de inceperea instalarii parchetului, pentru a da aspectul corespunzator podelei parchetate, distribuiti placi scurte si lungi peste zona unde urmeaza a fi instalat parchetul. Lucrati din mai multe cutii simultan, pentru a asigura un amestec corespunzator de culoare si nuanta.
Aliniati primul rand de placi pentru a va asigura ca aveti o linie dreapta dintr-un capat la altul al camerei. Desenati o linie cu creta la distanta dorita de perete, pentru a va ajuta atunci cand aliniati placile. Uniti bine placile intre ele pentru a obtine cel mai placut aspect dupa terminarea parchetarii. Este recomandat sa se inceapa cu randul paralel cu cel mai lung perete din camera. Intodeauna lasati o distanta intre perete si parchet de 1 cm (rost de dilatare). In cazul unei suprafete de podea mai mari, aceasta trebuie dilatata pe lungime, impartind-o in segmente mai mici, folosind 10 mm de dilatatie la fiecare 4-5 metri liniari ai suprafetei de parchet.
Metoda de fixare: prin lipire
Lipiti parchetul masiv pe sapa, folosind un adeziv de calitate. Cititi cu atentie instructiunile de utilizare a adezivului folosit. Pentru parchetul din lemn masiv trebuie protejate lamele de patarea cu adeziv. Adezivul se aplica pe sapa, si nu intre lamelele de lemn.
Dupa lipire se lasa cateva zile pentru uscarea adezivului (timpul este dictat de tipul de adeziv folosit)
In cazul in care parchetul este nefinisat si nelacuit, se recomanda slefuirea cu ajutorul masinilor de slefuit cu banda abraziva; operatiunea se face in trei faze successive, care folosesc abraziv cu granulatie din ce in ce mai fina. Aceste operatiuni sunt urmate de aplicarea chitului de rosturi.